La Șipote, pe poteci.

Abruptul calcaros reprezintă un ansamblu teritorial de mare valoare geomorfologică, botanică şi peisiagistică și reprezintă cel mai preţios ecosistem din areal. Ocupă partea superioară a masivului, oferind un aspect deosebit peisajului întregii regiuni.

Pe calcarele Bedeleului s-a dezvoltat foarte bine atât relieful carstic format prin acțiunea de dizolvare apelor, cât şi relieful calcaros dezvoltat pe seama dezagregărilor periglaciare. În multe locuri din masiv întâlnim o îmbinare complexă între dizolvare şi dezagregare, rezultând un peisaj spectaculos cu forme exocarstice specifice (lapiezuri, doline) și forme de dezagregare fizică (creste secundare, ţancuri, hornuri și grohotișuri).

Grohotişurile calcaroase sunt în principal rezultatul acțiunii de îngheţ și dezgheţ, iar puținul humus negru brut ce se dezvoltă pe aceste grohotişuri bogate, a ajutat la instalarea unei vegetații specifice.

Pârâul Şipote reprezintă un fenomen carstic complex. Alimentarea pârâului se face în mare parte la suprafaţa platoului, prin numeroasele doline situate între 950 şi 1200 m, precum şi de pe versanţi şi jghiaburi. Apele subterane au un curs destul de scurt, însă foarte înclinat, pe o diferenţă de nivel de 300 – 500 m.

La baza abruptului, la o distanţă de 100 – 200 m de poiana „La Şipote“, există 3 izbucuri permanente şi alte câteva temporare, prin care apar la lumină apele colectate din platou. După traversarea poienii apele se strâng într-un singur pârâu de 800 m lungime, care coboară pe o albie abruptă, de la 700 m la 430 m.

Pârâul formează o succesiune de cascade de până la 20 m înălțime, cea mai mare fiind vizibilă din drumul național DN 75, la vărsarea pârâului Şipote în Arieş. Cascadele sunt răsfirate pe stânci, baraje şi gururi de travertin, mici bazine construite din depunerile de calcar.

Pestera Poarta Zmeilor este o rezervaţie speologică, situată la 1150 m altitudine şi pune sub protecţie peştera cu același nume şi portalul (podul de piatră) aflat la circa 15 m de gura peşterii, prin deschizătura căruia se poate privi valea Arieşului.

Peştera este formată dintr-o succesiune de săli şi coridoare cu o lungime totală de 125 m, fiind cea mai veche peşteră din munţii Trascău. În peşteră putem observa diferite formaţiuni: stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, gururi şi draperii, la origine albe sau galbene acum înnegrite de humusul ajuns în apele de infiltraţie. În peştera au fost descoperite diferite specii de lilieci, gasteropode, păianjeni şi diverse rozătoare.

Masivul Bedeleu se prezintã sub forma unui carst de platou suspendat, o masã considerabilă de calcar ce domină relieful înconjurător, care are o pantă cu înclinare constantă, fapt ce determină circulația și direcția apelor subterane. La suprafaţa platoului, apar forme specifice de exocarst (lapiezuri, doline, uvale), modelate de apa care îşi caută drum spre subteran.

Platoul Bedeleului este „ciuruit“ de zeci de de doline, cu dimensiuni ce variază de la câţiva metri diametru, până la 200-300 m. Aliniamentele de doline sunt orientate în general în continuarea obârşilor a diferitelor văi, ceea ce denotă o strânsă legătură între ele şi reţeaua subterană. În partea vestică a platoului, la mai puţin de 1 km de marginea abruptului, există doline a căror drenaj se face înspre abrupt, iar existenţa acestora ne face să credem că sunt strans legate de existenţa izvoarelor de la baza abrupturilor calcaroase (ex. izvoarele de la Şipote).

Uvalele au luat naştere în urma evoluţiei dolinelor, care mărindu-şi suprafaţa, au dus la dispariţia totală sau parţială a spaţiilor dintre ele. Pe platou, le identificam sub forma unor doline mai mari, alungite şi compartimentate transversal de mici ridicãturi, conturate la obârşia văilor carstice ce divizeaza platoul calcaros al Bedeleului. Văi de doline întâlnim la obârşia pârâului Muntelui şi în amonte de Rogoaze, la obârşia pârâului Bedeleu.