Rezervația geobotanică Scărița-Belioara este una dintre cele mai valoroase și reprezentative rezervații naturale din zonă, o rezervaţie complexă (botanică, geologică şi peisagistică) situată la altitudine cuprinsă între 800 şi 1371m, pe teritoriul comunelor Poşaga și Ocoliș.
Iniţiativa protecţiei acestui areal a avut-o Alexandru Borza încă din anii 1920, iar rezervaţia a fost înfiinţată la propunerea Academiei Române în anul 1958. Rezervaţia cuprinde platoul şi fânaţul Şesul Craiului, pădurea de pe muntele Scăriţa, precum şi spectaculoasele abrupturi ce străjuiesc obârşiile văii Belioara. Rezervaţia are o suprafaţă de 450 ha şi adăposteşte multe specii rare de plante şi animale.
Se întâlnesc suprapuneri de componenţe floristice care la prima vedere se exclud reciproc. Din stadiile glaciare s-au păstrat genţiana-cupă de calcar, strugurii ursului, arginţica, sângele voinicului, săpunariţa galbenă (cel mai nordic punct), iar din perioadele uscate şi reci, laleaua pestriţă şi iarba firezului.
Valoroasă din punct de vedere biogeografic este şi pădurea de pe platoul Scăriţei, alcătuită din exemplare secular de pin, molid, larice, ienupăr, brad, iar pe stânci apare şi tisa. În ultimii ani, datorită incendiilor şi furtunilor, suprafaţa pădurii a scăzut foarte mult.
Pădurea căzută este foarte importantă şi reprezintă casă pentru numeroase specii de insecte, nevertebrate, pasări mici, amfibieni şi reptile. Fauna este foarte bogată. Dintre mamifere amintim ursul, lupul, vulpea, mistreţul, cerbul, căprioara si veveriţa. Dintre speciile de păsări evidenţiem acvila de stâncă, ce cuibăreşte pe stâncării.
Echipamente și accesorii pentru excursii și activități montane
www.turdaturism.ro/shop – www.turdaturism.ro/bike
Recomandări:
-
- Informatii suplimentare: Scărița-Belioara (panou informativ) – JuniorRanger.RO
- Informații suplimentare: Poteca tematică Natura in Culori
- Harta poteca tematică + informatii (RO) – harta poteca tematica / informatii
- Descarcă Broșura poteci tematice Valea Arieșului (descarcă pdf)
- Articol: Scărița-Belioara (link ZigZagpeHarta.RO)
- Traseu marcat (punct roșu): Circuitul Scărița-Belioara (link traseu Muntii Nostri)
- Traseu marcat (cruce albastră): Muntele Băișorii – Scăriţa Belioara – satul Runc (link traseu Muntii Nostri)
- Traseu marcat (triunghi albastru): satul Runc – Scărița-Belioara (link traseu Muntii Nostri)
- Traseu marcat (triunghi roșu): Lunca Arieșului / Poșaga – Vulturese – Scărița-Belioara (link traseu Muntii Nostri)
- Hartă online: TurdaTurism.RO – Google Maps
- Hartă online: Waymarkedtrails.org (setează trasee, strat Open Topo)
- Hartă online: AllTrails – Poteca tematică „Natura în culori” (harta + track)
- Descarcă: Harta rezervațiilor naturale de pe valea Arieșului – interior / exterior
- Cumpără: Harta Muntele Mare (Munții Noștri)
Playlist youtube: Scărița-Belioara
Alte albume foto:
- Album Google Photos:
- Colecție foto Momento360: La nord de Arieș – panorama 360