Sărăturile Turzii

Zăcământul de sare de la Turda are o vechime de peste 13 milioane de ani, o grosime medie de 250 metri (pe alocuri ajunge la 1200 m) și cântărește peste 38 de miliarde de tone. Existența masivului de sare și exploatarea acestei bogății de-a lungul mai multor secole, au creat un peisaj specific la aproximativ 2 km de centrul orașului. Aici exista numeroase lacuri, aflate în diferite stadii de evoluție.

Atracții turistice

Lacurile sărate

Lacurile antroposaline sunt situate pe locul unor foste ocne de sare si sunt folosite de către populație în scopuri terapeutice sau pentru agrement (Lacul Tarzan, Lacurile Durgău, etc)

Concentrația salină a lacurilor este diferită. Conținutul ridicat de sare și alte elemente le conferă acestora proprietăți terapeutice deosebite. Un alt factor terapeutic al zonei este reprezentat de siliciul mineralizat (nămol).

Pe locul unde exista Lacul Roman, a fost amenajat Ștrandul Municipal Turda. Primele amenajări au fost realizate în perioada interbelică. Forma actuala a ștrandului datează din anii 1952-1953. Lacurile de la Durgău a fost amenajate în anul 2009.

Salina Turda

Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se face prin intrarea principala situata in centrul turistic Salina-Durgau, redeschisa vizitatorilor in 2010.
Galeria Franz Jozef, mina Rudolf (80 m lungime, 50 m lăţime, 40 m înălţime), mina Terezia (112 m înălţime), puţul Anton, camera Ghizela, camera Altarului, reprezintă misterele salinei!
Exploatarea sării a început din perioada romană. La începutul secolului al XVIII-lea, minele de sare de la Turda erau cele mai importante mine de sare din Transilvania. Tăiatul sării se făcea manual.

Info: Salina Turda – Program de vizitare si tarife

Informatii suplimentare: Salina Turda SA –  Tel: 0364.260.940, www.salinaturda.eu

Grădina Zoologică Turda

Gradina Zoologica a fost infiintata in anul 1953 si era unica in felul sau in acel moment. Pe langa diferitele animale intalnite prin padure sau pe lacuri, a fost amenajat un mic acvariu si un mic muzeu zoologic.

Informatii: Parcul Zoologic este in proces de amenajare si este inchis !!!





flanco.ro/

editura-arthur.ro