Este seara zilei de 15 martie 2013 , si , cu ceva emotii , imi fac bagajul pentru urmatoarea tura de iarna. Spun ”cu ceva emotii” deoarece plecarea era planificata de cateva saptamani pentru data de azi, insa, vremea de afara ne-a taiat zdravan din elan. A plouat toata ziua mocaneste iar pe zona de Rodna prognoza pe azi nu arata deloc diferit. Aveam ca motivatie, doar prognoza pentru zilele urmatoare de 16-17 martie , adica sambata si duminica , prognoza care anunta ca se opresc precipitaiile de orice natura, insa urmeaza o racire brusca.
Imi fac, deci, bagajul si mai pun si polarul ala si sa nu uit pufoaica, si mai trebuie si aia si aia, plus conservele si sacul si… deja nu mai am loc? Ei lasa , decat sa rabd foame sau sa-mi fie frig…
Ma pun in pat si ma gandesc ca maine la sase suna ceasul si trebuie sa plec, oare cum va fi vremea? oare cum sunt cei doi pe care trebuie sa-i iau din Dej? Sper sa fie de gasca, Alin le-a dat numarul meu si Dania ma suna sa ne intelegem la ce ora ne intalnim. Pare ok. Vedem maine. Si tot sarind de pe un gand pe altul , de pe un nor pe altul…
Suna desteptatorul e sase. Sar in papuci , ma duc si-mi fac o cafea , imi fac siesta , suna telefonul, e Dania. ”Noi am plecat , suntem pe drum da’… cu tata’ rusinea nu-mi iei si mie un izolator daca ai vreunul in plus” . Fara sa clipesc imi dau seama ca e vorba de un izopren si spun ok iti iau, inchid si ma gandesc ”ii ok , ii cu capu’ in nori , e de-a noastra”. Ma mai invart de cateva ori prin casa, ca deobicei ineficient, imi iau rucsacul in spate , bocancii in mana si plec. Ajung la masina , deschid portbagajul Albinutei , arunc inauntru toate bagajele ii dau cheie dau drumul la muzica si pornesc la drum pe ritmuri de Carla’s Dreams… suna fain… hai c-a fi bine,cel putin la faza cu frigul au nimerit-o astia cu prognoza , sa speram ca or nimeri-o si la capitolul ploi , defapt lipsa lor.
Si uite asa , printre melodii si ganduri ma apropii de Dej, suna din nou telefonul e Dania si imi spune ca ajuns de la Baia Mare in Dej si ne intelegem undde ne intalnim. Ajung in Dej la punctul de intalnire , il ocolesc , nu vad pe nimeni, ce naiba?; mai fac o tura pe dupa bloc si-mi iasa dintr-o data o silueta inalta in fata , las geamul jos si-mi zice ”mergi la Ineu” ?
Buuun. Trag in spatele blocului , ne dam mana si ne prezentam. Silueta se intitula Mihai si era cam zgribulita.Apare si Dania si facem transferul de bagaje, ii dau cu un zambet dojenitor izoprenul si-n secunda doi cand scoate betele din masina lor imi dau eu cu palma-n frunte:ale mele bete au ramas acasa in hol .Asta e .
Purcedem la drum si imediat atmosfera se anima si datorita celor de la Carla’s Dreams si datorita caldurii din masina si datorita… ce mai … avem o tura de iarna frumoasa in fata noastra.
Ajungem in Rodna si ne intalnim cu Alin si Simona si hotaram sa mai mergem cu masina pana in Valea Vinului sa castigam niste timp. Nu dureaza mult si se cam termina drumul si, dupa ultima casa tragem pe dreapta si ne echiam de drum, imi dau jos papucii de trecking si-mi iau bocancii, infulec rapid un sandwich si ne pornim la drum pe poteca ce ne duce rapid spre mina dezafectata si Stramtoarea Dracului.
Incercam sa uitam de greutatea rucsacilor spunand bancuri, facand politica sau facand pe consilierii matrimoniali pentru Mihai , viitor proaspat mire. Si , cu toata stradania noastra, cu toate exemplele noastre si vasta noastra experienta nu-l putem face sa se razgandeasca. Ce sa faci , inca unul ”pierdut”.
…e parca mai usor iar cand zarim si primul indicator din creasta parca mai trece din oboseala… aproape am ajuns la destinatia noastra de azi:Refugiul Curatel. Dupa inca vreo douazeci de minute , ajungem la refugiu, coboram o cornisa si deschidem nerabdatori usa. Lux frate , ne simtim obligati sa multumim celor de la salvamont sau jandarmilor montani , sau oricaruia care a lasat acolo gramada de lemne taiata pentru sobita din camera.
Eu fac rapid focul, Alin si Mihai aduc zapada pentru topit, deoarece singurul izvor din zona nu e practicabil asa ca avem nevoie de multa zapada pentru supe, pentru ceai, etc. Se face cald de-a binelea inauntru, patru dintre noi ne asternem culcus pe prici iar Mihai alege podeaua. Suntem obositi, dar binedispusi, mai o gluma, mai o baza , mai un misto si trece vremea. Dupa ce mancam ne punem linistiti la povesti, planuind urmatoarea zi , baietii tot baga lemne in soba si eu le spun sa le mai lase ca se vor aprinde toate deodata la un moment dat. Ne punem la somn iar eu aleg sa stau la margine de straja la foc. Toata lumea se baga in sacii de iarna iar eu ma bag in ”dress-ul” meu parca de lycra , ce naiba , doar scrie ca tine pana la -7(extrem) . Nu dureaza mult si zic ”v-am zis io” si incep sa dau din haine jos , nu ai aveam nici aer , s-au aprins toti bustenii in sobita si nu mai avea mult pana sa se inroseasca tabla, curg apele pe noi. Dar cum veselia tine putin, la fel si caldura din camera si iar incep sa ma imbrac si imi iau si sindispensabili si dupa vreo juma’ de ora inca o bluza si-ncep sa ma comport ca un metronom: jumatea de ora trecuta si inca o textila in plus pusa pe mine, pina cand nu mai am ce , inafara de pufoaica, da’ las-o-ncolo ca sacu meu rezista la -7(extrem). Da! zic io sacu poate ca, dar io? Ce naiba oare cate grade or fi noaptea in creasta la 1600 m daca ziua au fost -2 -5 grade? Si tot pun cate doua-trei lemne pe foc pana vad ca nu prea mai sunt pentru dimineata. Deja imi imaginez o mie de moduri in care scap de colegii mei de prici si le iau sacii de dormit si ii urasc ca ei dorm asa de lnistiti si habar nu au cum e sa fie frig si ma tot intorc si-mi trag in cap ciorapu’ meu de sac de dormit si…. ui’ ca-i dimineata.
E alta zi, e alt climat ce mai e soare…
Mancam rapid (alegand dintre conservele cu diferite conglomerate din cauza gerului) facem si ceai ,bem o cafea , ne echipam si purcedem la drum , ne asteapta o zi plina, avem de mers pana pe varful Ineu si apoi inapoi la refugiu dupa care spre casa.
Peisajul e… fara de cuvinte, faurit din miliarde de cristale soptite noaptea de aburii apelor lumii cu toate povestile lor. Culmi se succed cand mai repede , cand mai incet, alternand cu cornise de zapada data peste gatul uriasului ca o pleata de fecior, si cu piepturi de stanca ce stau darz in fata urzelii tesuta de vifor si nea.
Zapada este cand ferma ca un tovaras de drum pe care te poti bizui si-atunci te-avanti cu nadejde , cand asemeni unei sirene din adancuri care-ti inghite fiecare pas si-atunci te lupti pentru fiecare metru inspre varf. Dupa mai multe pauze de hidratare si de dulciuri ajungem pe coama de sub varf. Nu mai avem mult.
Luam o scurta pauza , dupa care pornim rapid spre varf deoarece , in urma noastra se apropia negura din ce in ce mai mult luptandu-se sa ne inghita. Urcam constant spre varf , il vedem in fata noastra, cand , dintr-o data organismul meu cedeaza, am o cadere de glicemie, iar datorita celor douazeci de ani de fumat pe care-i am la activ , resimt din plin si altitudinea de peste 2200 m. Aleg sa raman pe loc si sa-i urmaresc de la vreo 50-100 de metrii de sub varf pe camarazii mei care ajung pana acolo. Asta e muntele va fi tot aici sa ma astepte totul e sa stii cand sa te retragi ca sa poti sa revii altadata. Pana tovarasii mei urca pe varf, eu ma hidratez, arunc in mine cu glucoza ca un apucat si incet-incet imi revin.
Pornim apoi inspre refugiu, la vale cu mult mai mult aplomb , si dupa vreo doua ore ajungem prin ceata si un vant mai artagos ajungem la refugiu. Ne facem rapid bagajele mancam ceva si pornim grabiti spre casa sperand sa ajungem la masini inainte de caderea serii.
Ajungem in cele din urma jos si ne felicitam pentru o inca o tura deosebit de frumoasa noi: Alin, Simona, Mihai , Dania si subsemnatul.
Mai aruncam inca o privire inspre taramul de vis pe unde am umblat si traseul pe care l-am facut , dupa care ne imbarcam in masini si ne luam RAMAS BUN
Articol preluat de pe blogul lui Radu: www.raduserbanescu.wordpress.com
